Inventator Prof. Pavel Kozak
Prof. Pavel Kozak, o personalitate marcantă a geniului românesc, a descoperit și dezvoltat metoda dermatologică ce îi poartă numele. Povestea unui autodidact care s-a vindecat mai întâi pe sine, iar apoi pe bolnavi din întreaga lume.

Pavel Kozak, o personalitate marcantă a geniului românesc cu mare dragoste de neam și de țara sa, a suferit în tinerețe de o boală cronică de piele, care nu a putut fi vindecată timp de mai mulți ani de zile de nivelul de dezvoltare al medicinei dermatologice la acea vreme, deși a suferit – și la propriu și la figurat – de o serie întreagă de tratamente, care n-au dat niciun fel de rezultat.
Însă nu s-a lăsat nici descurajat nici învins de boala de care suferea. Dovedind un spirit de observație ieșit din comun și o inteligență nativă rar întâlnite la un simplu pacient, a avut determinarea și perseverența de a căuta singur soluții pentru ameliorarea propriilor sale suferințe. Printr-o muncă tenace de cercetare și experimentare științifică – sub atenta îndrumare a unor somități în domeniul medical și farmaceutic din România de la acea vreme – a descoperit și dezvoltat în mod riguros, metodic, sistematic, metoda care îi poartă azi numele, Metoda Pavel Kozak ©.
Și-a început activitatea de vindecare – nerecunoscut fiind de către corpusul medical din România de la acea vreme – vindecându-se mai întâi pe sine, iar mai apoi pe foștii colegi de suferință – pacienți suferind de diverse forme terminale ale unor afecțiuni grave ale pielii – cu care a petrecut mulți ani împreună pe patul de spital la Floreasca.
Rezultatele extraordinare obținute astfel l-au făcut să înțeleagă faptul că metoda sa are utilitate practică concretă și și-a propus s-o ofere și altor suferinzi de boli de piele, pentru a da și lor posibilitatea reală de reîntoarcere la o viață normală, fiind complet vindecați.
Primele informații despre această nouă posibilitate de tratament au apărut în 1967 în mai multe articole de presă din România, de exemplu, foarte cunoscuta de atunci, revistă Flacăra. Rezultatele obținute, numărul mare de bolnavi tratați și vindecați, solicitările exprese de acces la această metodă ale multor altor bolnavi din toate categoriile sociale, inclusiv personalități medicale marcante, au obligat autoritățile române de la vremea respectivă de a lua în considerare posibilitatea bazei științifice a metodei Kozak și prin urmare, au fost de acord cu realizarea unui studiu științific organizat la spitalul Fundeni din București între anii 1977-1979, unde s-au efectuat o serie întreagă de testări ale metodei Kozak, testări supravegheate de comisii medicale autorizate.
Rezultatele fiind de necontestat, Pavel Kozak a primit titlul de cercetător științific gradul I al României, deși nu avea pregătire medicală academică propriu-zisă, lucru de neacceptat la acea vreme. De asemenea a primit invitația de a participa la Congresul Atlantic de Dermatologie de la Montreal, Canada în 1979, o participare în premieră pentru dermatologia românească.
Rezultatele prezentate la congres au primit confirmarea unanimă a validității metodei. În urma informațiilor primite din țară și exasperat de piedicile puse de autorități, l-au obligat să rămână în străinătate cu același scop: „vindecarea bolnavilor dermatologici”.
Inițial în Germania, unde a lucrat în diverse clinici obținând aceleași rezultate spectaculoase recunoscute de presa internațională și locală, în reviste de mare prestigiu, precum revista „Stern”, în care s-au relatat cu lux de amănunte, pe mai multe pagini, succesele remarcabile obținute de Pavel Kozak în aceste clinici, lucru rar întâlnit în revista Stern în ceea ce privește problematica medicală, revista nefiind specializată în acest domeniu.
Gradul de adresabilitate a cuprins bolnavi din țările europene ca Anglia, Olanda, țările Scandinave, Franța, Italia, precum și din Australia, Japonia, America de Sud și nu în ultimul rând Canada și SUA. Succesul obținut în rezolvarea problemelor dermatologice ale bolnavilor din ultimele două țări a fost recunoscut de Parlamentul Canadian, unde a fost făcut membru de onoare, și în Congresul SUA, invitat fiind de către președintele în exercițiu la data respectivă, Ronald Reagan, care a și sponsorizat personal două cazuri de copii bolnavi. Această invitație a fost ca o recunoaștere oficială a rezultatelor obținute în tratamentul bolilor de piele prin metoda Kozak.
De tratamentele lui au beneficiat cu rezultate spectaculoase actori, sportivi, muzicieni și alte personalități din diferite medii de activitate cu răsunet internațional. Din motive de sănătate a plecat în Spania, în institutul deschis la Cabanelles, unde a desfășurat aceeași activitate prestigioasă având rezultate excepționale în maladiile considerate incurabile ca epidermoliza buloasă simplex, sclerodermie, dermatită atopică, etc.
Anul revoluției 1989, deschiderea granițelor și schimbarea regimului, i-a permis revenirea în țară desfășurându-și încă activitatea medicală în Spania până în 1998 când a deschis clinica „Dermatonou Pavel Kozak” în București, pe str. Plantelor, clinică care respectă și azi cu strictețe metoda Pavel Kozak.